Chloe 2009


Recunosc ca pana acum singurul film regizat de Atom Egoyan pe care l-am vazut a fost Where the Truth Lies 2005. Am fost tentata sa vizionez Chloe 2009 datorita distributiei care e de remarcabila Liam Neeson, Julianne Moore si mai noua vedeta Amanda Seyfried ( Dear John 2010 ). Din cate am citit, filmul este un remake dupa Nathalie 2003 cu Gerard Depardieu si Fanny Ardant. De altfel Anne Fontaine, regizoarea si co-scenarista lui Nathalie este trecuta pe IMDB alaturi de scenarista Erin Cressida Wilson pentru filmul Chloe. Chloe 2009 este un film bazat pe probleme sexuale, asa cum par a fi majoritatea filmelor lui Atom Egoyan, cu un subiect interesant, cu multe scene nud, sexul fiind prezent implicit in fundalul tuturor actiunilor. Ni se prezinta drama unei familii aparent realizata din toate punctele de vedere: profesional, el David Stewart (Liam Neeson) profesor, ea Catherine (Julianne Moore) doctorita, material - masini, o casa superb compartimentata si mobilata cu un design impecabil, precum si familial - cu un baiat Michael ( Max Thieriot) adolescent frumusel si foarte talentat. Problemele pornesc la aniversarea zilei de nastere a lui David. Catherine organizeaza o mare si fastuoasa petrecere surpriza cu o multime de invitati, la care David, care era plecat la New York face ce face si nu ajunge. Ea incepe sa-si suspecteze sotul ca o inseala si are proasta inspiratie de a angaja o superba dama de companie Chloe ( Amanda Seyfried ) sa incerce sa-i seduca sotul. Chloe isi pune farmecele in miscare si ii da raportul sotiei dupa fiecare intalnire, care devin din ce in ce mai pasionale si fierbinti. Lucrurile se complica atunci cand Chloe face o pasiune necontrolabila pentru Catherine si o cucereste si pe aceasta, oferindu-i consolari si placeri sexuale inedite. Disperata sotia provoaca o discutie transanta cu sotul, de o sinceritate dureroasa, incercand sa taie toate legaturile cu periculoasa Chloe. Chloe, respinsa si zdrobita nu cedeaza prea usor si se infiltreaza si in intimitatea fiului si pune in pericol viitorul intregii familii. Liam Neeson face un rol corect, dar fara prea mari pretentii, Julianne Moore in ciuda rolului complex si interesant mi s-a parut mult mai putin credibila si convingatoare decat ne-au obisnuit aparitiile ei anterioare pe ecran. Dar Amanda Seyfried este o surpriza placuta, demonstreaza mult talent, este superba, fascinanta si rolul destul de dificil i se potriveste ca o manusa.

Labirint:Regizor: Atom Egoyan ( Exotica 1994, The Sweet Hereafter 1997, Felicia's Journei 1999, Where the Truth Lies 2004, Adoration 2008 ); Actori: Liam Neeson ( Darkman 1990, Schindler's List 1993 - nominalizat Oscar, Michael Collins 1996, Star Wars 1999, Love Actually 2003, Kingdom of Heaven 2005, Taken 2008); Julianne Moore ( 4 nominalizari Oscar, Boogie Nights 1997, The Big Lebowski 1998, The End of the Affair 1999, An Ideal Husband 1999, Far From Heaven 2002, The Hours 2002, Laws of Attraction 2004, The Private Lives of Pippa Lee 2009, A Single Man 2009 ); Amanda Seyfried ( Nine Lives 2005, Mamma Mia! 2008, Jennifer's Body 2009, Dear John 2010 )

Memento: We became parents and we were best friends and I know not how I had to be your lover. I felt so invisible and so old.

Intrebare: Oare cate familii sunt nevoite sa nu mai bage in seama criza varstei mijlocii datorita problemelor cotidiene de supravietuire?

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Copyright 2009 Totul despre filme ....... All rights reserved.
Free WordPress Themes Presented by EZwpthemes.
Bloggerized by Miss Dothy